luni, decembrie 05, 2005

Scoala cu clasele I-VIII Brodina se prezinta:

Scurt istoric

Şcoala noastră a suferit de-a lungul timpului modificări de spaţiu , structură şi niveluri de învăţământ . Prima şcoală din comună şi-a deschis cursurile în anul 1898, funcţionând în casa parohială din satul Sadău şi având ca limbă de predare limba germană . În anul 1900 ia fiinţă într-o casă particulară din satul Falcău o a doua şcoală , având aceeaşi limbă de predare .Doi ani mai târziu şcoala din satul Sadău dispare ,dar se înfiinţează în actualul corp B , şcoala din satul Brodina .În anul 1948 îşi deschide porţile Şcoala cu clasele I-VIII Brodina de Jos şi se inaugurează corpul A al şcolii Brodina –Centru .
Din 1960 se reînfiinţează în acelaşi local Şcoala cu clasele I-IV Sadău .
Şcoala cu cl. I-VIII Brodina Centru este situată chiar în centrul comunei , lângă Căminul Cultural şi este şcoală coordonatoare.
În prezent în comună sunt şase şcoli : trei şcoli cu clasele I-VIII şi trei şcoli cu clasele I-IV cu învăţământ simultan ,care au o populaţie şcolară de 245 elevi cl.I-IV şi 283 de elevi la ciclul gimnazial ,în cadru a trei dintre ele funcţionează şi câte o grădiniţă.

Caracteristicile socio-economice în care se află şcoala .

Comuna Brodina ( http://brodina.blogspot.com/), are 3800 de locuitori ,din care 18 % sunt de etnie ucraineană şi este alcătuită din sate de munte răsfirate. Ea este situată în partea de nord a judeţului Suceava ,aflându-se la 45 Km de municipiului Rădăuţi. Legătura cu satele din jur se realizează prin drumul DJ 176 şi prin calea ferată Rădăuţi – Nisipitu . Locuitorii comunei au acces relativ recent atât la reţeaua de telefonică fixă , cât şi la cea de telefonie mobilă , iar la Internet sunt conectaţi doar foarte foarte puţini dintre ei tocmai din acest motiv.
Comuna noastră are o suprafaţă de 19.205 ha ,din care 15.769 ha este acoperită cu păduri , ceea ce reprezintă 82% din total .
Programe derulate

Din anul şcolar 2004-2005 , şcoala noastră dezvoltă un parteneriat educaţional cu liceul teoretic “Vasile Alecsandri”- Iaşi prin proiectul “Punţi între sat şi oraş” . Acest parteneriat s-a concretizat prin excursii ale elevilor noştri la Iaşi (când s-a vizitat liceului “Vasile Alecsandri” şi obiectivele turistice , economice şi culturale) , cazarea copiilor realizându-se la familiile unor elevi din clasa a IX-a ai liceului ( “Să cunoaştem frumuseţile Iaşului ” ). Dar şi prin găzduirea partenerilor noştri ieşeni la noi (activitatea fiind intitulată “Tradiţia încondeierii oului în zona Rădăuţi), prilej cu care au luat contact cu frumuseţile plaiurilor noastre, dar şi cu tradiţiile şi obiceiurile specifice zonei : încondeiatul oului , portul tradiţional etc.. În acest an şcolar elevii ieşeni, prin biblioteca liceului, au donat şcolii noastre peste 100 de volume de carte din literatura pentru copiii română şi universală .Trebuie să menţionat faptul că acest parteneriat nu a avut finanţare externă ,toate cheltuielile privind transportul , masa etc. au fost suportate de către elevi. În anul şcolar curent ,în unitatea noastră şcolară se derulează subproiectul cu denumirea "Să ne păstrăm vii tradiţiile ,obiceiurile şi meşteşugurile populare" (http://proiect-scoala-brodina.blogspot.com/), în cadrul căruia s-au înfiinţat două cercuri cu denumirile “Să recuperăm tradiţia locală” şi “Micul încondeietor de ouă” .

Director scolar
Ursulean Vasile

Niciun comentariu: